|
SUFLETUL CELUI CARE A CUNOSCUT PE DUMNEZEU
Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu
E ca prima ninsoare cînd cade într-o poiană neumblată. Ca o clipă
De care se sprijină două tîmple şi ca un cuvînt pe care îl poţi duce cu mîna.
Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu
E ca un strigăt de bucurie
Care se poartă deasupra văilor.
Morţii şi cei din vechime
Se adună la el ca ciutele
Şi se uită, şi, bucurîndu-se, beau.
O, el este ca o mînă de ţărînă pe care o arunci peste omul iubit.
MOARTEA
Moartea ca un grădinar:
Udă rădăcinile ochilor
Şi sapă adînciturile urechilor,
Şi împodobeşte
Tulpinile buzelor,
Şi îmbracă degetele
Cu inelele virtuţilor,
Şi înfrumuseţează
Pieptul cu zale de lumină,
Şi încalţă tălpile
Cu sandalele curăţiei,
Şi gîtul îl pregăteşte ca pe un turn
Împodobit de jur împrejur
Cu ferestrele înţelepciunii.
Numai Moartea,
Ca o slugă bătrînă şi credincioasă,
Cunoaşte tainele şi gusturile împăratului.
Numai Moartea,
Ca un sfetnic de taină,
Cunoaşte locul sipetului ascuns.
Cunoaşte intrările si ieşirile,
Şi uşile cele mai de taină.
O, mîinile ei bătrîne şi credincioase
Se topesc ca ceara
În timp ce ne aranjează gulerele
Şi ne buclează părul,
Pînă cînd nu mai rămînem în cameră
Decît noi singuri,
Înmărmuriţi în picioare,
Ca în preajma unei primejdii.
*****
Sfaturi pentru cea pe care trebuie să o părăseşti
Binele nu se face cu încrîncenare
Şi nu se poate dragoste cu sila.
Nimeni nu poate da din ce nu are
Şi nici cînd furi, nu furi din urna pentru milă.
Cuvintele alunecă uşor Pe cerul gurii unduind alene, Dar tu nu crede lor, nu
crede lor, Căci ele sînt de multe ori viclene.
Nu crede ochiului, nu crede nici sprîncenii Şi tîmpla nimănui să nu te-nşele. Sînt şerpi ascunşi în patul cel cu mirodenii Şi vînătorul e rănit de-un cerb cu stele.
E-un mort ascuns în ochiul tău cel stîng Şi-atîta lume vine să-l bocească. Să stăm aşa, fără nici un cuvînt, Să aşteptăm trecutul să descrească.
Păzeşte ce ţi-am zis aici. Şi uită,
Uită ce poţi uita, iar ce nu poţi, amînă.
Nu poţi să spui nimic, cînd ai de spus prea multe:
Ce este să rămînă, să rămînă!
*****
EU AM MURIT PENTRU FRUMUSEŢE
Eu am murit pentru Frumuseţe
Dar abia am fost în lut aşezată,
Că un altul mort pentru Adevăr — fu întins
într-o groapă alăturată.
Încet m-a întrebat: "Pentru ce ai murit?"
"Pentru Frumuseţe", i-am zis eu. "
Iar eu — pentru Adevăr. E tot una.
Sîntem fraţi", mi-a răspuns vecinul meu.
Şi-aşa, ca mirii care se-ntîlnesc noaptea,
Am vorbit de la o groapă la alta,
Până ce muşchiul ne-atinse buzele
Şi-a năpădit numele noastre.
Emily DUKINSON
*****
ÎNTR-O PARTE
Căldura-i exilată în rumoare,
iar eu — pe cîmpul luptei de idei.
Stau într-o parte, dar nu ştiu în care
şi-ncerc un cuplu să-l împart la trei.
Cad haine la podea cum cade prada,
înjur un jug şi nu mai zic nimic.
Intrarea în antreu este treptată,
paraşutată dinspre inamic.
E versu-ngust, şi lînced, şi-anacronic.
Stau şi-l aştept să-şi pună-un punct final.
Pun seara pe cîntar. Socot micronii,
înnebunesc. Căci mă înec pe mal.
*****
Născut în or. Chişinău (1946), Arcadie Antoseac vine în artele plastice prin căutări îndelungi, studiind la Colegiul Republican de Arte Plastice "A. Plămădeală" din oraşul natal, apoi la un Colegiu similar de la Moscova şi la Universitatea Poligrafică din Lvov (promoţia 1977), după care îşi consacră creaţia graficii de carte, deşi se ocupă în egală măsură şi de pictură, precum şi de grafica de şevalet.
în anii şaizeci ai secolului trecut era prezent în fervoarea noilor orientări în artele noastre plastice, limbajul modern însusindu-1 din perioada debutului.
Punerile în pagina ale pictorului Arcadie Antoseac se remarcă printr-o autenticitate a echilibrului şi eleganţei.
Tudor BRAGA
Autoportret din tineteţe
*****
| 
